ACORDAREA AJUTORULUI DE ÎNCĂLZIRE PENTRU IARNA 2020 – 2021

Începând de mâine, 23 octombrie, Direcția de Asistență Socială Adjud informează cetățenii că pot depune cererile însoție de actele necesare obținerii ajutorului de încălzire pentru sezonul rece 2020 – 2021 la Centrul de zi pentru Persoane de Vârsta a III-a din str. Salcâmilor (fosta Centrală termică). Programul de preluare a cererilor pentru ajutorul de încălzire a locuinţei este de luni până …

Marți, 13 octombrie 2020 – ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE

Ori de câte ori, peste an, a 13-a zi a lunii pică într-o zi de marți, acea Marți 13 este declarată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ”ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE”. Ca în fiecare an, Serviciul Protecție Civilă din cadrul Primăriei municipiului Adjud a organizat o campanie de informare a adjudenilor în ceea ce privește măsurile specifice de comportament …

A fost aprobată finanțarea proiectului ”Îmbunătățirea calității vieții populației în municipiul Adjud”, în valoare de 22.885.393,47lei.

Domnul Ion Ștefan, ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a aprobat ieri finanțarea investiției ”Îmbunătățirea calității vieții populației în municipiul Adjud”, în valoare de 22.885.393,47lei. Contractul de finanțare vizează realizarea următoarelor obiective: Reabilitare și creare spații adiționale – Școala Gimnazială ”Mihail Armencea”. Reconstruire Grădinița nr. 1. Construire Centru Cultural, Educativ și Reacreativ pentru Copii prin reabilitarea actualului Club al …

.

Primăria municipiului Adjud a inițiat procedura de atribuire a unui număr de 13 autorizații (19, 22, 27, 28, 38, 42, 43, 45, 57, 62, 66, 71, 74) pentru transportatorii de persoane în regim de taxi! Cererile de înscriere se depun la registratura instituției din str. Stadionului nr.2 până la data de 12 octombrie 2020. Rezultatul atribuirii va fi anunțat în …

COD GALBEN de ploi și instabilitate atmosferică accentuată

Vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ și în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată (averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși, pe arii restrânse ale regiunii Moldova, 40…60 l/mp. Sursă – Administația Națională de Meteorologie

ANUNȚ LICITAȚIE PUBLICĂ

Municipiul Adjud, cod fiscal 4350491, Str. Stadionului, nr. 2, mun. Adjud, jud. Vrancea, telefon 0237/641908, fax 0237/641912, e-mail: uat@primariaadjud.ro, anunță: Vânzarea prin licitație publică a următorului teren: – teren intravilan în suprafață de 573 mp, aparţinând domeniului privat al Municipiului Adjud, situat în strada Orizontului, nr. 1, T74, P493, înscris în CF nr. 58365 Adjud, conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 și …

Acte necesare & formulare
..